Apel disperat făcut de Guvern către români, după o creştere record a cazurilor de coronavirus!

Publicat: 08 iul. 2020, 15:13 Autor: Elena Arhiva
Apel disperat făcut de Guvern către români, după o creştere record a cazurilor de coronavirus!

Grupul de Comunicare Strategică transmite populației să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară, să poarte măști și să păstreze distanța. În ultimele 24 de ore au fost raportate 555 de cazuri noi, cel mai mare număr de la debutul pandemei de coronavirus. Autoritățile lansează un apel public, după creșterea uriaşă a numărului de cazuri de COVID-19.

„În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra necesității respectării cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară: purtarea măștii, păstrarea distanței, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor.

Rata de conformare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii virusului.

Încurajăm la conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție, precum și la semnalarea către autorități a cazurilor în care acestea sunt încălcate.

Dezavuăm actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorități pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experților în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente și atitudini contrare imperativului sanitar și social al acestui moment”, arată Grupul de Comunicare Strategică.

1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Publicat: 08 iul. 2020, 15:13 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×